Publicat pe: 6 aprilie 2026 • Autor: Echipa Eu Vara Codez
Prima tabără.
Adevărul este că nu există un moment perfect și nici o vârstă „corectă” pentru prima tabără.
Un copil este pregătit atunci când începe să fie curios, când își dorește să încerce
lucruri noi și când poate face mici lucruri singur, chiar dacă încă are nevoie de încurajare.
Uneori, prima tabără este mai grea pentru părinți decât pentru copii. E plină de emoții, întrebări și griji. Toate aceste trăiri sunt normale și cu puțină atenție pot fi transformate în sprijin pentru copii.
Ca părinte, cel mai important lucru pe care îl poți face este să vorbești cu el despre experiența taberei și să-l implici în pregătiri.
Faceți bagajul împreună, hotărâți ce haine puneți și de ce le alegeți.
Lasă-l să facă propriile alegeri.
Mai mult decât atât, lasă-l să simtă că a făcut alegeri bune.
Arată-i că ai încredere în el, că se va descurca.
De fapt, deja o face.
A ales ce pune în bagaj, iar tu ești acolo, încurajându-l și având încredere în deciziile lui.
Vei vedea că, pas cu pas, vei avea și tu mai multă încredere în el.
De multe ori, prima tabără nu este doar o experiență pentru copil… ci și un exercițiu de încredere pentru părinte.
La Eu Vara Codez, facem tot posibilul ca experiența copiilor să fie frumoasă încă de dinainte de tabără.
Avem o tradiție:
👉 părinților le dăm la înscrierea în tabără o broșură detaliată cu toate informațiile organizatorice, pe care îi încurajăm să o citească împreună cu copiii.
👉 copiilor le trimitem o scrisoare prin poștă în care îi prezentăm pe formatori și le povestim puțin despre activitățile din tabără.
Astfel, emoțiile și întrebările sunt mai ușor de gestionat, iar copiii ajung în tabără pregătiți, entuziasmați și încrezători.
Vrei să vezi ce pregatim în tabăra de anul acesta?
Click aici !